Sistemul de consultanță agricolă din România

Raportul evidențiază deficiențele sistemului de consultanță agricolă de stat în România, subliniind necesitatea unei reforme și a unor investiții considerabile pentru a îmbunătăți serviciile oferite fermierilor, în special celor din fermele comerciale mici și mijlocii. Acestea necesită informații relevante și accesibile pentru a rezista pe piață și a se dezvolta, iar accesul la servicii de informare, formare și consiliere oferite exclusiv de sistemul privat este limitat. Fermierii se bazează adesea pe informația nevalidată științific, obținute informal de la vecini sau din surse nespecializate.
Îmbunătățirea consultanței agricole în România este considerată un element-cheie pentru implementarea cu succes a Planului Național Strategic 2023-2027, iar recomandările raportului ar trebui să ghideze eforturile de reformă și investiții în acest domeniu.
Aceste materiale au fost elaborate în cadrul proiectului “Activități de planificare și explorare privind accesul fermierilor la servicii de consultanță agricolă privată”, finanțat printr-un grant acordat de Romanian-American Foundation, coordonat de Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, în perioada 1 ianuarie 2022 – 30 aprilie 2023.
Sistemul de consultanță agricolă din România. Sinteză (2023)
Descarcă materialul complet
Sistemul de consultanță agricolă din România. Politici publice versus nevoile fermierilor (2023)
Descarcă materialul complet
Sistemul de consultanță agricolă din România. Evoluția în perioada 2018-2022 (2023)
Descarcă materialul complet
Sistemul de consultanță agricolă din România. Perspectiva fermierilor și a altor actori relevanți (2022)
Descarcă materialul complet